Nutriția plantelor este esențială în determinarea randamentului florii-soarelui și a calității uleiului și există câteva probleme pe care trebuie să le aveți în vedere atunci când planificați și realizați strategiile de aplicare a îngrășămintelor.

Nutriția plantelor

Pe lângă carbon, hidrogen și oxigen, plantele au nevoie de nutrienți minerali pentru a crește.

Nutrienții minerali sunt dizolvați în apa din sol și sunt preluați de plante prin rădăcini. Există 13 elemente cunoscute care sunt esențiale pentru creșterea plantelor.

Nutrienții minerali

Nutrienții pot fi împărțiți în două grupe:

Macronutrienții

Macronutrienții pot fi împărțiți în continuare în alte două grupe, cunoscute sub denumirea de nutrienți primari și secundari. 

Nutrienții primari sunt folosiți de culturi în cantități mari, în mod obișnuit în kilograme la hectar și sunt, de obicei, primii nutrienți care sunt disponibili în cantități limitate.

Printre aceștia se numără azotul (N), fosforul (P), potasiul (K).

Nutrienții secundari sunt calciul (Ca), magneziul (Mg) și sulful (S) și se găsesc, de obicei, în cantități suficiente în sol, deci nu este necesar întotdeauna un îngrășământ suplimentar.

Micronutrienții

Micronutrienții, denumiți uneori oligoelemente, sunt necesari în cantități mai mici decât macronutrienții, în mod obișnuit în grame la hectar și cuprind fierul (Fe), cuprul (Cu), manganul (Mn), zincul (Zn), borul (B), molibdenul (Mo) și clorul (Cl).

Legea lui Liebig

O deficiență a oricăruia dintre aceste elemente, macro sau micro, poate limita randamentul și poate cauza utilizarea mai puțin eficientă a celorlalți nutrienți.

Aceasta este cunoscută sub denumirea de legea minimului a lui Liebig, o lege care precizează că creșterea plantelor nu este dictată de resursele totale disponibile, ci de cea mai rară resursă și este adesea ilustrată ca doagele de butoi.

Doagele de butoi reprezintă elementele nutritive individuale; cea mai mică doagă de butoi reprezintă nutrientul cel mai puțin disponibil, care va limita cantitatea de apă (randamentul) pe care o va ține butoiul.

Odată ce este furnizat nutrientul cel mai puțin disponibil, un alt nutrient va deveni cel mai puțin disponibil.

Cu alte cuvinte, dacă solul dvs. este deficitar în fosfor, nu contează cât de mult îngrășământ pe bază de azot aplicați, cultura va avea randament numai în raport cu fosforul disponibil.

Aceasta este o simplificare exagerată a interacțiunii complexe pe care plantele și culturile le au cu solurile și cu disponibilitatea nutrienților, însă principiul de bază este adevărat.

Fluxurile de nutrienți și fertilitatea solului

Pe măsură ce cultura este recoltată și recolta părăsește câmpul și, în cele din urmă, ferma, aceasta preia cu ea mineralele din sol.

Cele mai importante elemente sunt returnate în sol prin resturile de plante: tulpini, frunze, rădăcini etc. Totuși, materialul care părăsește ferma o va sărăci de elementele nutritive.

De exemplu, o recoltă de șase tone de grâu va prelua 25 kg de fosfor și 55 kg de potasiu la hectar și, cu excepția cazului în care acești nutrienți sunt înlocuiți, fertilitatea solului și randamentul culturilor vor scădea.

Nutrienții sunt înlocuiți cu îngrășăminte, leguminoasele (mazărea, fasolea, trifoiul) care fixează azotul atmosferic, iar dacă animalele fac parte din sistemul agricol, gunoiul de grajd și dejecțiile lichide care se întorc pe câmp.

Acest proces de înlocuire și reciclare ajută la menținerea fertilității solului și la susținerea culturilor.

În plus față de reciclare, evitarea sau reducerea pierderii de nutrienți prin minimizarea percolării este la fel de importantă.

Acest lucru poate fi realizat prin utilizarea culturilor de acoperire pentru a bloca substanțele nutritive în plante și pentru a nu lăsa pământuri necultivate și, în cazul în care există animale în sistem, prin aplicarea gunoiului de grajd de la animale primăvara și vara pentru a reduce spălarea substanțelor nutritive de ploaie de pe câmp.

Nutriția florii-soarelui

Eșantionarea și testarea cu acuratețe a solului sunt esențiale pentru determinarea disponibilității substanțelor nutritive și pentru direcționarea aplicării de îngrășăminte pe parcursul întregii rotații a culturilor.

Cunoașterea cantității de fosfor și de potasiu disponibile în sol vă va permite să aplicați echilibrul necesar culturii sau, dacă nivelul nutrienților este ridicat, să evitați aplicarea îngrășămintelor, reducerea costurilor și protejarea mediului.

Semințele de floarea-soarelui sunt sensibile la îngrășăminte, prin urmare obiectivul este limitarea cantității plasate în contact strâns cu semințele la semănare.

Azotul

Floarea-soarelui este o plantă cu înrădăcinare profundă și accesează substanțe nutritive din adâncime din profilul solului și, de obicei, va avea randament bun la niveluri destul de scăzute de azot în sol.

Nivelurile ridicate de azot pot duce la o creștere vegetativă excesivă, la boli sporite, la întârzierea maturității și la reducerea conținutului de ulei și a calității uleiului din semințe, inclusiv o reducere a conținutului de proteine și de acid oleic.

Nivelurile scăzute de azot vor limita randamentul culturilor.

Cercetările sugerează că azotul aplicat chiar înainte de inițierea inflorescenței va influența numărul final de semințe, în timp ce aplicările ulterioare de la creșterea inflorescenței până la anteză vor influența greutatea semințelor individuale.

Fosforul și potasiul

Fosforul și potasiul aplicate în îngrășăminte se deplasează lent prin sol. Gestionarea acestor nutrienți pentru randament se bazează pe menținerea nivelurilor în sol pentru nevoile rotației, mai degrabă decât pentru o cultură individuală.

Odată ce solul este deficitar în fosfor sau potasiu, este puțin probabil ca o nouă aplicare să fie disponibilă la timp pentru absorbția prin rădăcini în beneficiul culturii pentru care îngrășământul este utilizat.

Pentru a se menține solurile la indicele corect, de obicei este suficientă înlocuirea cantității fiecărui nutrient care este preconizat să fie consumat din câmp prin cultura recoltată.

Solurile ar trebui să fie eșantionate la fiecare trei până la cinci ani pentru a se verifica dacă nivelurile de fosfor sau potasiu se mențin, cresc sau scad, și se poate institui o strategie adecvată cu privire la îngrășăminte.

Floarea-soarelui folosește niveluri scăzute de fosfor, astfel încât aplicarea unei cantități de 40-60 de kilograme de P₂O₅ la hectar este suficientă de obicei pentru a înlocui cantitatea consumată de cultură și pentru a menține nivelurile din sol.

Floarea-soarelui folosește niveluri ridicate de potasiu, dar cea mai mare parte este returnată în sol după recoltare, astfel încât prin aplicarea unei cantități de 40-60 de kilograme de K₂O se vor menține nivelurile din sol.

Micronutrienții

Floarea-soarelui este sensibilă la deficiența de bor, mai ales pe solurile calcaroase și nisipoase. Căutați zonele deficitare în formarea semințelor și zonele mari de semințe goale.

Pe baza datelor de analiză a solului se pot aplica potasiu, bor, activatori de plante și stimulenți bio în timpul tratamentului cu fungicid și/sau insecticid, pentru a contribui la obținerea unei fertilizări mai bune a semințelor în timpul perioadei de înflorire și a se obține un randament mai bun la recoltare.

Aciditatea solului

PH-ul solului indică aciditatea sau alcalinitatea solului și influențează disponibilitatea nutrienților. Macronutrienții sunt mai puțin disponibili în soluri cu pH scăzut (acid), micronutrienții sunt mai puțin disponibili în soluri cu pH ridicat (alcalin).

Se poate adăuga var în sol pentru a se reduce aciditatea și a furniza calciul și magneziul pe care plantele le pot utiliza.

Varul crește pH-ul la nivelul dorit, în soluri cu un pH în intervalul 6,0 – 6,5, nutrienții sunt mai ușor disponibili pentru plante, iar populațiile microbiene ale solului sporesc, ceea ce este un lucru bun deoarece microbii din sol transformă azotul și sulful în forme pe care plantele le pot folosi.

De asemenea, varul modifică structura fizică a solului, contribuind la îmbunătățirea circulației apei și a aerului. 

Testați-vă solul pentru a determina cât de mult var și îngrășământ necesită cultura dumneavoastră, căutați indicatori de aciditate a solului, cum ar fi buruienile rezistente la acizi și culturile eșuate, și luați în considerare cumpărarea unui pH-metru portabil.

Nutriția plantelor, îngrășămintele și mediul

Agricultura este cel de-al treilea factor ca mărime care contribuie la gazele cu efect de seră (GES) pe categorii:

• Oxidul de azot, un GES de 300 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon, provine din producția și utilizarea îngrășămintelor azotate.
• Una dintre principalele surse de poluare a apei o reprezintă substanțele nutritive (fosfați și nitrați).
• Eutrofizarea are loc atunci când apa devine excesiv de îmbogățită cu substanțe nutritive (nitrați și fosfați) care determină creșterea excesivă a algelor, ceea ce duce la pierderea de oxigen.
• Cantitățile excesive de nitrați și fosfați trebuie eliminate înainte de a putea folosi apa pentru băut.

Terenurile agricole trebuie gestionate cu atenție pentru a evita pierderile de sol și nutrienți:

• Mențineți nivelul corect de fosfat, evitați acumularea inutilă.
• Reduceți eroziunea solului prin cultivări minime sau prin forare directă și prin utilizarea culturilor de acoperire.
• Evitați aplicările de suprafață ale gunoiului de grajd atunci când solurile sunt acoperite de zăpadă, înghețate, îmbibate cu apă sau înclinate abrupt.
• Aplicați îngrășământ în mai multe cantități mici decât într-o singură cantitate mare.

Contactați-ne pentru mai multe informații. Avem o gamă de hibrizi de floarea-soarelui adecvată pentru diferite cerințe.